Ziua Mondială a Sănătății

07.04.15

Anual, la 7 aprilie, este marcată Ziua Mondială a Sănătății, cu teme reprezentative pentru fiecare an, zi care marchează și fondarea Organizației Mondiale a Sănătății. Tema pentru anul 2015 este una elocventă, mai ales, în contextul atenționării stringente din partea nutriționiștilor: De la fermă – la farfurie: respectă condițiile pentru siguranța alimentelor! Astfel, acest slogan vine să recunoască rolul important al fiecăruia dintre toți cei implicați în producția de alimente, dar și importanța supravegherii bolilor cauzate de alimentația incorectă, care generează infecții alimentare și pentru a consolida colaborarea și coordonarea între domeniile respective.

Siguranța produselor alimentare constituie unul dintre factorii de risc sporit pentru sănătate. Produsele alimentare care conțin bacterii, viruși, paraziți sau substanțe chimice, provoacă mai mult de 200 de boli, de la diaree pînă la cancer.

Conform datelor statistice, anual, la nivel global, peste 2 milioane de oameni decedează din cauza bolilor diareice acute (BDA), provocate de produse alimentare și apă, majoritatea fiind copii sub 18 ani.

În Republica Moldova, problemele de sănătate legate de inofensivitatea produselor alimentare sunt în creștere, iar în ultimii ani se atestă o creștere a morbidității sumare prin maladiile provocate de toxiinfecții alimentare.

Astfel, în anul 2014, au fost înregistrate 11 028 focare de BDA, determinate de folosirea în consum uman a produselor alimentare intens contaminate, cu afectarea a 12 292 persoane și, ceea ce este mai alarmant, fenomenul este în creștere comparativ cu anii 2012 și 2013, cînd au fost înregistrate 10 033 și, respectiv, 8 877 focare, cu afectarea a 10 550 persoane în anul 2012 și 9 188 – în 2013.

Cauzele principale care au favorizat apariția izbucnirilor de toxiinfecții alimentare sunt: în prepararea alimentelor a fost folosită materie primă de origine animală, infestată primar (ouă, carne de pasăre, carne de bovine și porcine), au fost procurate produse alimentare din locuri neautorizate, în cadrul cărora nu s-au respectat norme elementare de igienă, de păstrare și comercializare a acestor produse, dar și nerespectarea procesului tehnologic de pregătire și păstrare a bucatelor, ș.m.a.

Ziua Mondială a Sănătății 2015 este o oportunitate de a atrage atenția factorilor de decizie, instituțiilor guvernamentale, producătorilor, vînzătorilor și a publicului cu privire la importanța siguranței alimentare și rolul care îi revine fiecăruia pentru a asigura produsele alimentare de calitate consumatorilor.

Campania atenționează asupra unor criterii foarte importante, privind siguranța alimentelor, și anume:

  • Obțineți informații despre alimentele pe care urmează să le consumați;
  • Prelucrați, depozitați și gătiți produsele alimentare, astfel încît să se asigure inofensivitatea acestora;
  • Instruiți cu practici sigure alți membri ai comunității Dvs;
  • Respectați regulile de igienă și curățenie.

Doar demonstrînd responsabilitate, veți proteja sănătatea Dvs și a celor dragi vouă!